Gala Performanței în Educație, organizată în al șaselea an la Târgoviște, pentru a răsplăti munca de peste un an al elevilor și a cadrelor didactice, care au reușit să obțină…
Stadionul municipal „Eugen Popescu” este în plin proces de reabilitare și modernizare. Într-o conferință de presă susținută pe șantierul de lucru, primarul Daniel Cristian Stan, a transmis că Primăria Târgoviște…
Uniunea Europeană a decis ca din 2035 circulația mașinilor pe motorină și benzină să fie interzisă. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a solicitat o reanalizare a situației din piață în 2026…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a inspectat stadiul lucrărilor ce privește construirea celui mai mare parc din municipiul Târgoviște, din ultimii 50 de ani! Astfel, în ceea ce privește…
Comunicat de presă PSD anunță că în urma intervenției experților social-democrați Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanță de urgență privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât să fie…
Urmează să fie majorate pedepsele pentru trafic și consum de droguri, după ce un proiect pentru modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a…
Lucrările de reabilitare și modernizare a Bulevardului Mircea cel Bătrân au ajuns la un stadiu avansat. Mai exact, investiția presupune refacerea integrală a parții carosabile, turnarea a două straturi de…
Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat că la finalul săptămânii trecute a fost primit rezultatul evaluării cererii de finanțare depuse de către Primăria Târgoviște în cadrul Planului național de redresare…
În plenul Senatului României a fost adoptată legea prin care tot fondul piscicol din România trece în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură. Acest lucru se va întâmpla și…
Senatorul Dragoș Popescu, noul membru al organizației REPER, a transmis pe pagina sa de Facebook a apărut și primul clasament privind situația gestionării deșeurilor, realizat de ONG-ul de mediu “Act…
Rezultatele de la examenul de Bacalaureat 2022 au fost publicate, în format anonimizat, pe site-ul evaluare.edu.ro. Pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bacalaureat 2022 apar coduri în dreptul cărora…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretar general al PSD Dâmbovița, a transmis în cadrul unei conferințe de presă că prin Programul Național Anghel Saligny, vor fi reabilitate mai multe…
Neurologia este o ramură a medicinii specializată pe studiul și tratamentul afecțiunilor sistemului nervos, un sistem complex, sofisticat, care controlează si coordonează funcțiile întregului organism. Pentru acest domeniu al medicinii…
Proiectul mult așteptat de șoferii dâmbovițeni, și nu numai, va fi demarat în curând! Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a anunțat că proiectul centurii…
Vești bune de la Beltrame, după preluarea COS Târgoviște! În curând, societatea care funcționează în România sub Brandul Donalam, va începe producția de oțel-beton, fiind singura unitate de producție de…
Luna trecută, în prezența autorităților locale și județene, a fost inaugurat tronsonul stației de epurare, de unde va fi realizat accesul cetățenilor din Finta pentru rețeaua de canalizare. Printr-un mesaj…
În aceste zile, Complexul Turistic de Natație Târgoviște găzduiește Campionatul Național de cadeți la înot. Turneul este organizat de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. Astfel, la această…
PSD a intrat la guvernare cu o misiune clară și asumată: am scos România din spirala dezastrului în care intrase și ne-am angajat să gestionăm printr-o viziune coerentă și unitară…
Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat pe pagina sa de Facebook că municipiul Târgoviște este în top și atunci când vine vorba despre educație. Prima reședință de județ se situează…
Primarul comunei Dobra, Daniel Nica, a oferit o veste bună localnicilor. Două investiții importante au intrat în linie dreaptă. Potrivit edilului șef, în perioada următoare vor fi asfaltate două drumuri…