Mai multe unități de învățământ din județul Dâmbovița au fost dotate recent cu echipamente digitale moderne, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean Dâmbovița.
Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan, echipamentele au fost distribuite în 11 comune: Aninoasa, Brănești, Buciumeni, Costeștii din Vale, Doicești, Moroeni, Moțăieni, Pietroșița, Șotânga, Vulcana Băi și Vulcana Pandele. Proiectul are o valoare totală de 65 de milioane de lei și face parte dintr-un program de modernizare a infrastructurii educaționale la nivel județean.
„Dispozitivele digitale ce ajung în instituțiile de învățământ din județ vor asigura desfășurarea orelor într-un format interactiv și modern, accesul egal la educație de calitate și dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viitor. Sunt sigur că toate aceste echipamente, fie că vorbim despre laptopuri, imprimante, table inteligente sau calculatoare, sunt primite cu bucurie atât de elevi cât și de profesori!’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.