Târgoviște: Ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 29 iulie 2024!
DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgoviște în ședință ordinară în ziua de 29.07.2024 Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan, având în vedere: Prevederile art. 133 alin. (l), art. 134…
Conducerea CJD a premiat karatiștii din Pucioasa pentru succesele obținute la Campionatul Mondial din Mexic
Consiliul Județean Dâmbovița a premiat performanțele karatiștilor din Pucioasa, care s-au întors din Mexic cu șase medalii de la Campionatul Mondial de Karate WUKF. Crina Georgiana Leurzeanu, Raul Mușescu și…
IPS MITROPOLIT NIFON A PARTICIPAT LA CEREMONIILE LEGATE DE ANIVERSAREA PATRIARHULUI ROMÂNIEI
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal a participat luni, 22 iulie 2024, la București, la ceremoniile legate de aniversarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care…
Trei note de 10 la concursul de Titularizare 2024 în Județul Dâmbovița, înainte de contestații!
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a anunțat rezultatele obținute de candidații care au participat la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024. Rezultatele, publicate…
Îți dorești o carieră interesantă? Facultatea de Științe și Arte de la Universitatea „Valahia” Târgoviște te pregătește pentru viitor!
Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concursul de admitere pentru anul universitar 2024-2025. Oferta educațională cuprinde programe de licență și master, adresate celor care…
Urmează Examenul Național de Definitivat! Iată informațiile pe care candidații din Dâmbovița trebuie să cunoască
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a transmis detalii privind Examenul Național de Definitivare în Învățământ, sesiunea 2024. În acest an școlar, 161 de candidați din județul Dâmbovița s-au înscris pentru…
AJOFM Dâmbovița anunță 399 de locuri de muncă disponibile în județ!
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă, pot accesa unul dintre cele 399 de posturi vacante aflate astăzi în baza de date a AJOFM Dâmbovița. Persoanele calificate au la…
Proiectele de infrastructură rutieră pentru Centurile ocolitoare ale orașelor Pucioasa și Fieni sunt în consultare publică
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat procedura de consultare publică pentru proiectul centurilor ocolitoare ale orașelor Pucioasa și Fieni. Inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița, acest proiect își propune să îmbunătățească…
Înscrieri la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, Universitatea „Valahia”
Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște vă invită să vă construiți o carieră de prestigiu, parcurgând programele de licență și master, care vă…
Programe de studii variate la Facultatea de Științe Umaniste din cadrul Universității Valahia Târgoviște!
Facultatea de Științe Umaniste, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, vă invită să vă construiți o carieră în domenii captivante și pline de oportunități, aplicând la programe de studii variate.…
CJD: Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 22 – 28.07.2024
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 22 – 28 iulie 2024, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră: Protejarea corpului…
Schimbări majore la conducerea Chindiei Târgoviște!
Pe pagina de Facebook, Chindia Târgoviște a anunțat o serie de modificări în structura executivă. Gabriel Boriga, care a ocupat funcția de președinte din februarie 2024, și-a încheiat mandatul. Fostul…
Fonduri europene prin PNRR atrase de Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Joi, 18 iulie 2024, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, Corneliu Sălișteanu, alături de Ministrul Educației, Ligia Deca, a oficializat semnarea contractelor de finanțare obținute prin Planul Național de Redresare și…
Devino un bun comunicator! Înscrie-te la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia Târgoviște
Ești pasionat de limbi străine, de literatură sau de comunicare? Visezi să ai o carieră în jurnalism sau să te implici în proiecte de interculturalitate și comunicare instituțională? Facultatea de…
ITM Dâmbovița își intensifică eforturile de protejare a sănătății angajaților
În contextul valului de căldură din ultima perioadă, ITM Dâmbovița a realizat acțiuni complexe, pentru protecția salariaților, cu precădere a celor expuși unui mediu de lucru cu temperaturi ridicate. Încă…