• lun. mai 25th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ediția a 32-a a Răvășitului Oilor de la Runcu atrage mii de vizitatori

ByDâmbovițaMedia

sept. 23, 2024

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a luat parte la ultima zi a evenimentului Răvășitul Oilor, ajuns la a 32-a ediție. Sărbătoarea, desfășurată pe parcursul a trei zile, a atras mii de participanți pe platoul pășunii comunale „Vârf la In”, la poalele Munților Leaota, într-un decor natural spectaculos.

Evenimentul a oferit o varietate de activități pentru toate gusturile, incluzând muzică populară și de petrecere, expoziții de produse tradiționale românești, focuri de artificii și tabără, concursuri de cai grei și artificii de zi cu fum colorat.

Răvășitul Oilor și-a păstrat și în acest an autenticitatea, atrăgând nu doar locuitori din Dâmbovița, ci și vizitatori din județele învecinate. Standurile cu produse tradiționale au fost foarte apreciate, iar meșteșugarii locali și din alte zone ale țării au fost prezenți pentru a-și expune creațiile.

May be an image of 11 people and text

Am avut bucuria de a participa alături de echipa noastră și le-am transmis tuturor urări de toamnă liniștită. Prezența lor la Runcu este cea mai frumoasă dovadă că această tradiție este apreciată”, a declarat Corneliu Ștefan.

Evenimentul a fost marcat și de prezența unor personalități politice importante din județul Dâmbovița, precum senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban și Radu Popa, dar și de ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, și mai mulți primari locali.

May be an image of crowd

May be an image of 10 people

Sursa foto: Facebook, Corneliu Ștefan

Visited 3 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *