Primăria Târgoviște a anunțat începerea unui proiect mult așteptat de comunitatea locală: construirea unei piste de skateboard și a unei piste de pumptrack în incinta Complexului Turistic de Natație. Acestea vor fi amplasate în apropierea terenurilor de minifotbal și vor ocupa o suprafață de aproximativ 4.400 de metri pătrați.
În cadrul unei conferințe de presă organizate la fața locului, primarul Daniel Cristian Stan a explicat etapele proiectului și implicarea comunității în dezvoltarea acestuia: „Este o investiție despre care am fost întrebați frecvent de tineri. Locația este ideală, iar proiectul a intrat deja în faza de proiectare. Când vom avea o primă variantă a studiului de fezabilitate, îi vom invita pe tineri să ne ajute cu sugestii, pentru ca rezultatul final să corespundă așteptărilor lor.”

Primarul a mai precizat că această zonă va fi dotată cu facilități moderne: „Pista de skate va avea o suprafață betonată, acoperită cu asfalt, și va include elemente variate, potrivite pentru performanță. În paralel, pista de pumptrack va fi realizată din materiale naturale și finisată cu asfalt, pentru o rulare eficientă și sigură.”
Pentru integrarea armonioasă a investiției, proiectul prevede iluminat public și reamenajarea spațiului verde adiacent. Primăria intenționează să finalizeze lucrările într-un timp cât mai scurt, astfel încât zona să poată fi utilizată cât mai repede de tinerii pasionați de aceste sporturi.
„Este o investiție care va aduce un plus important pentru Târgoviște, oferind tinerilor un spațiu dedicat lor, dar și posibilitatea de a organiza competiții sportive. Sunt convins că acest proiect va fi foarte bine primit de comunitate”, a mai adăugat Daniel Cristian Stan.