Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat miercuri la Bruxelles, unde a participat la o reuniune a delegației României. Cu această ocazie, oficialul dâmbovițean a avut o întrevedere cu Roxana Mînzatu, comisar european și vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.
În cadrul discuțiilor, accentul a fost pus pe identificarea oportunităților de finanțare europeană pentru proiectele de dezvoltare ale județului Dâmbovița. Conform declarațiilor președintelui CJD, dialogul a fost unul aplicat, cu deschidere din partea reprezentanților europeni pentru prioritățile comunității dâmbovițene.

„Am discutat despre proiectele noastre și despre cum putem atrage cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea județului. A fost o întâlnire sinceră, cu interes real pentru nevoile Dâmboviței”, a precizat Corneliu Ștefan.
Oficialul județean a punctat, de asemenea, importanța ca județele României să fie reprezentate la Bruxelles în dialoguri directe cu decidenți europeni. „Drumul sigur al dezvoltării este acela în care, în inima Europei, Dâmbovița este parte a conversației – mai ales cu un român aflat în poziție-cheie în Comisia Europeană”, a adăugat el.