Municipalitatea târgovișteană a dat startul unui nou șantier de infrastructură rutieră, pe strada Vasile Florescu, în cartierul Balaban. Proiectul presupune refacerea completă a carosabilului, amenajarea trotuarelor, modernizarea sistemului de iluminat public și realizarea unui sistem eficient de preluare a apelor pluviale.
Autoritățile locale vorbesc despre o intervenție cuprinzătoare, menită să schimbe radical aspectul unei zone considerate până acum secundare în rețeaua rutieră a orașului. De asemenea, este prevăzută reamenajarea spațiilor verzi, în ideea de a aduce un plus de estetică urbană.

„Continuăm investițiile în cartierele Târgoviștei, acolo unde nevoile sunt stringente. Intervenția de pe Vasile Florescu va însemna nu doar o infrastructură modernizată, ci și condiții mai bune pentru pietoni și șoferi”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Deocamdată, lucrările se află în faza preliminară, iar termenul de finalizare nu a fost anunțat. În schimb, autoritățile promit că, odată terminat, proiectul va aduce beneficii concrete locuitorilor din zonă și va contribui la fluidizarea traficului pe arterele adiacente.

