Complexul Turistic de Natație din Târgoviște va beneficia de o investiție semnificativă, în valoare de peste 34 de milioane de lei, destinată reabilitării și eficientizării energetice a Bazinului Olimpic. Proiectul a fost aprobat pentru finanțare de către Ministerul Dezvoltării, fiind inclus între cele 11 inițiative selectate la nivel național ce primesc sprijin din fonduri elvețiene.
Procedura de licitație urmează să fie lansată în scurt timp, iar lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului viitor, cu o durată estimată de aproximativ un an.
Planul de modernizare prevede înlocuirea sistemului clasic de încălzire cu pompe de căldură aer-apă, izolarea termică a clădirii și montarea unei noi tâmplării cu eficiență energetică ridicată. Totodată, vor fi instalate panouri solare pentru producerea apei calde și corpuri de iluminat LED cu durată mare de viață. Clădirea va fi dotată și cu un sistem inteligent de monitorizare a consumurilor.
Un alt element important îl reprezintă parcarea, care va fi echipată cu panouri fotovoltaice cu o putere de 198 kW, capabile să producă energie electrică și, în același timp, să ofere umbrire pentru aproape 100 de locuri.

„Modernizăm Bazinul Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Rezultatul va fi un bazin ca nou, cu cheltuieli de întreținere mult reduse și condiții mai bune pentru toți cei care îl folosesc”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Potrivit estimărilor, noile tehnologii implementate vor aduce o reducere de aproximativ 80% a costurilor cu energia