• vin. apr. 3rd, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Investiții de peste 323 de milioane de lei în Dâmbovița, prin contracte semnate pentru educație, sănătate și infrastructură

ByDâmbovițaMedia

apr. 2, 2026

Un pachet de 14 contracte de finanțare, în valoare totală de peste 323,8 milioane de lei, este semnat în aceste zile în județul Dâmbovița, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Proiectele vizează modernizarea infrastructurii educaționale, medicale și urbane din mai multe localități, în frunte cu municipiul Târgoviște.

Primul contract a fost semnat la Târgoviște, unde primarul Daniel Cristian Stan și directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, au parafat proiectul privind reabilitarea și eficientizarea energetică a sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, în valoare de peste 19 milioane de lei.

May be an image of studying, newsroom and text

A fost semnat un nou contract de finanțare nerambursabilă pentru o unitate de învățământ din Târgoviște. După aproape 50 de ani, sala de sport a Clubului Sportiv Școlar va intra într-un amplu proces de reabilitare, iar acest proiect va crea condiții mai bune pentru cei peste 700 de copii care își desfășoară activitatea aici”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Programul a continuat în județ, la Poiana, unde a fost semnat un contract de aproximativ 5,2 milioane de lei pentru construirea unei grădinițe, și la Corbii Mari, unde o investiție de peste 3,85 milioane de lei vizează modernizarea dispensarului din satul Petrești.

May be an image of one or more people

May be an image of one or more people, phone, newsroom and text that says "UNE ATA!"

Ultimele două contracte din prima zi au fost semnate la Moreni de primarul Gabriel Purcaru și directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat. Acestea au o valoare cumulată de peste 66 de milioane de lei și vizează regenerarea urbană a municipiului, precum și reabilitarea și modernizarea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”.

No photo description available.

„Este un moment important pentru comunitatea morenară. Sunt două proiecte majore, inițiate în urmă cu aproximativ un an și jumătate, care vor contribui atât la modernizarea infrastructurii educaționale, cât și la dezvoltarea urbană a municipiului”, a declarat primarul Gabriel Purcaru.

No photo description available.

Prezent la semnarea contractelor, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat amploarea investițiilor derulate în această perioadă: „În aceste două zile sunt semnate 14 contracte de finanțare în domenii esențiale, de la educație și sănătate până la eficiență energetică. Sunt proiecte care contribuie direct la dezvoltarea comunităților din județ”.

La rândul său, directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, a evidențiat rolul fondurilor europene în implementarea acestor investiții: „Prin aceste finanțări, autoritățile locale au posibilitatea de a realiza proiecte importante pentru comunități, cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor”.

În prima zi au fost semnate cinci contracte, urmând ca alte nouă să fie parafate în continuarea programului de finanțare.

Visited 5 times, 1 visit(s) today