Acțiunile s-au desfășurat în intervalul orar 20:00-04:00 și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor provocate de consumul de alcool sau droguri.
Șapte șoferi depistați cu alcool la volan în Dâmbovița
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, dintre cele șapte rezultate pozitive înregistrate la testările pentru alcool, patru au reprezentat contravenții, valorile fiind sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alte trei rezultate au fost de natură penală, înregistrându-se valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La acțiune a participat și câinele de serviciu Fad, specializat în depistarea substanțelor psihoactive.
Șoferi prinși cu alcoolemii ridicate în Pietrari și Mătăsaru
Polițiștii au prezentat și două exemple de conducători auto depistați în timpul controalelor.
În seara de 8 noiembrie, în jurul orei 23:20, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Voinești au oprit pentru control, pe DC 138, la intersecția cu DJ 712A, în comuna Pietrari, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care depășește pragul de la care fapta poate constitui infracțiune.
Un alt caz a fost înregistrat în comuna Mătăsaru, unde polițiștii Secției 9 Poliție Rurală au oprit un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Lungulețu.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului
În ambele situații, cei doi conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice.
Polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte ale faptelor.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
Reprezentanții IPJ Dâmbovița le reamintesc participanților la trafic că nu trebuie să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru a evita riscurile și consecințele grave, șoferii sunt sfătuiți să apeleze la un conducător auto desemnat, care nu a consumat alcool sau alte substanțe, la transportul public ori la serviciile de transport alternativ.
Sursa: IPJ Dâmbovița.

