În cadrul acțiunii au fost organizate activități preventive, controale și discuții cu reprezentanții unităților de învățământ, agenții de pază și operatorii economici din apropierea școlilor.
Peste 400 de elevi au participat la activități de prevenire
Polițiștii au desfășurat 12 activități informativ-preventive, la care au participat peste 400 de elevi. Discuțiile au vizat reducerea violenței în mediul școlar, prevenirea fenomenului de bullying și combaterea absenteismului.
Totodată, oamenii legii au discutat cu 30 de directori de unități de învățământ pentru identificarea eventualelor vulnerabilități și situații de risc care ar putea afecta siguranța elevilor.
În cadrul acțiunii au fost instruiți și 24 de agenți de pază, cu privire la responsabilitățile pe care le au pentru menținerea unui climat de siguranță în școli.
Verificări la firmele care comercializează produse către minori
O altă componentă a acțiunii a vizat prevenirea comercializării către minori a produselor din tutun, a dispozitivelor electronice și a altor produse care conțin nicotină.
În acest sens, angajații și administratorii a 33 de societăți comerciale au fost instruiți cu privire la interdicția de a vinde minorilor produse din tutun, băuturi alcoolice și energizante.
La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Amenzi de peste 17.000 de lei și peste 30 de autovehicule verificate
Pe parcursul controalelor, polițiștii au legitimat peste 60 de persoane și au verificat mai mult de 30 de autovehicule, inclusiv în ceea ce privește transportul școlar.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate astfel: șase pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 28/1999 privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, cinci pentru abateri la regimul circulației rutiere, conform OUG nr. 195/2002, două pentru încălcarea Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și una în baza Legii nr. 61/1991, referitoare la normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.
Reprezentanții IPJ Dâmbovița anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ din județ.
Sursa: IPJ Dâmbovița

