Andrei Cordoș, președintele Chindiei Târgoviște, a confirmat într-o conferință de presă că sunt anumite probleme financiare cu care clubul se confruntă. Fostul internațional al naționalei României a transmis că, în această perioadă, sunt discuții cu mai mulți potențiali sponsori care ar putea veni lângă echipă, precizând că ar fi o soluție foarte bună pentru acoperirea unor găuri din bugetul grupării târgoviștene.
„Avem un buget bine stabilit pe care ni l-am dorit. Este adevărat că în momentul de față mai avem și unele probleme. Așa cum am spus-o și în prima conferință de presă, ne dorim să atragem sponsori către echipă. Încă suntem la stadiul de discuție pentru a finaliza bugetul și din punct de vedere al mediului privat” , a declarat Andrei Cordoș.
Nu în ultimul rând, acesta a confirmat că unii dintre foștii jucători ai Chindiei Târgoviște au depus memoriu pentru restanțele salariale. O parte dintre ei au fost de acord să-și primească banii eșalonat, alții nu au fost la fel de cooperanți și își vor banii cât mai repede, ne-a transmis președintele Chindiei.
„În ceea ce privește memoriile foștilor jucători ai Chindiei, sunt unii care înțeleg situația, alții nu. Am încercat să discutăm cu fiecare dintre ei, dar unii deja și-au băgat memoriu. Vom vedea cum vom ajunge să stingem aceste datorii către toți jucătorii. Un lucru este clar, absolut toată lumea care a muncit la acest club își va primi restanțele” , a mai subliniat Andrei Cordoș.