Sâmbătă, de la ora 14:00, Chindia va fi față în față cu istoria în meciul împotriva liderului Selimbar, care va fi o partidă de totul sau nimic. Toate cărțile vor fi puse pe masă, iar noi trebuie să tragem cartea câștigătoare, cartea play-off-ului.
Cu atâtea și atâtea probleme, Chindia s-a luptat de multe ori în acest sezon să reziste, fiind de multe ori în corzi ca un boxer, primind pumni după pumni. Dar, odată cu venirea noului președinte, boxerul lovit din toate părțile își revine și continuă lupta, lupta pentru un loc în primele 6, lupta pentru oraș și pentru onoare. Chindia rezistă în ciuda multor probleme, așa cum am scris mai sus.
Depunctată sau cu litigii neîncheiate față de foștii jucători, Chindia se va afla sâmbătă în fața celui mai important test din acest sezon.
Chiar dacă vom depinde și de jocul din „Crâng” dintre Buzău și Viitorul Tg Jiu, Chindia este obligată să învingă echipa lui Claudiu Niculescu pentru a încheia prima parte a sezonului cu suișuri și coborâșuri.
Dacă vom realiza minunea, Chindia ar avea șansa ei în play-off pentru a prinde locul de baraj pentru accederea în Liga 1, iar cu siguranță gurile rele vor fi reduse la tăcere.
În cazul în care „roș-albaștrii” nu vor reuși să accede în play-off, atunci totul trebuie luat de la zero, cu un proiect bine pus la punct și prin unitate și încredere să punem bazele unei strategii care să ne ducă în sezonul viitor în prima ligă.
Consider că în eventualitatea ratării play-off-ului, cei care conduc destinele Chindiei să se orienteze către anumiți jucători locali. Ar fi momentul ca anumiți jucători tineri ai Chindiei să facă cunoștință cu prima echipă și cu rigorile ligii secunde, iar pe lângă ei, treptat, să aducem anumiți jucători cu o anumită valoare și experiență la liga secundă și nu numai, pentru a ajuta tinerii dâmbovițeni să crească și să sperăm pentru sezonul viitor la o eventuală promovare.
Să credem în Chindia, măcar acum, în al 12-lea ceas să fim uniți și să ne rugăm ca echipa să tragă cartea câștigătoare, o carte de care întreaga comunitate are atâta nevoie. Norii negri au stat deasupra Turnului Chindiei de multe ori în acest sezon, dar este momentul și pentru soare, este momentul să uităm de trecut și să ridicăm frunțile și steagurile pentru echipa noastră.
Băieți, vă susținem cu mic, cu mare, vom fi conectați alături de voi la cel mai important meci al sezonului pentru voi și pentru noi. Cu inimile alături de Chindia și cu ochii și urechile spre Buzău, unde echipa din localitate trebuie să piardă confruntarea cu Pandurii din Tg. Jiu. Împreună spre mai bine.
Până la capăt!
Autor: Silvian Constantinescu