Proiectul de modernizare derulat la Școala Nr. 10 „Radu cel Mare” din Târgoviște a parcurs a doua etapă, care a fost finalizată recent. Investițiile au vizat construirea bazei sportive și reabilitarea curții școlii. Finanțarea este asigurată prin PNRR și prin bugetul național, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 14 milioane de lei.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la unitatea de învățământ, la care au participat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, secretarul general al Primăriei, Chiru-Cătălin Cristea, directorul școlii Elena Niță și inspectorul școlar Ovidiu Nițescu. Primarul Daniel Cristian Stan a oferit mai multe detalii despre acest proiect.

„Suntem la Școala „Radu cel Mare” din municipiul Târgoviște, acolo unde a fost finalizată și cea de-a doua etapă de modernizare a acestei unități de învățământ. Este vorba despre construirea unei baze sportive care arată foarte bine, precum și despre reabilitarea curții școlii, astfel încât putem spune că avem o unitate de învățământ care arată foarte bine și oferă condiții excelente. Finanțările au provenit din două surse: pe de o parte PNRR, iar pe de altă parte bugetul național. Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 14 milioane de lei, bani cu care, cred eu, le oferim copiilor din cadrul acestei unități de învățământ condiții absolut excelente. Este o școală care deservește cel puțin două cartiere: Micro IV și Micro V, sau cartierul „Radu cel Mare”, așa cum este denumit astăzi. Este păcat să avem copii din aceste cartiere care să meargă la alte școli din oraș.”
Inspectorul școlar Ovidiu Nițescu a adăugat:
„Această unitate de învățământ este un real câștig pentru comunitate. Elevii beneficiază de cele mai bune condiții, atât în ceea ce privește reabilitarea școlii și dotările primite prin PNRR, cât și în privința bazei sportive și a infrastructurii generale, care s-au schimbat radical în ultimii doi ani. Sunt convins că aceste proiecte vor deveni un punct de atracție pentru copiii care doresc să urmeze cursurile acestei unități de învățământ, iar numărul lor va fi în creștere.”