Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 20:00-04:00 și a avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Potrivit datelor transmise de polițiști, dintre cele nouă rezultate pozitive înregistrate în cazul consumului de alcool, patru au reprezentat contravenții, valorile fiind sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În alte cinci situații, valorile au depășit pragul de 0,40 mg/l, fiind constatate fapte de natură penală.
Accidente în Bolovani și Valea Lungă, provocate de șoferi băuți
Printre cele mai grave situații constatate de polițiști s-au numărat două accidente rutiere soldate exclusiv cu pagube materiale, în care conducătorii auto se aflau sub influența alcoolului.
La data de 31 octombrie, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Titu s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident pe DJ 701, în afara localității Bolovani.
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat cu autoturismul într-un copac. În urma testării cu aparatul etilometru, a fost indicată o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt accident a fost semnalat în jurul orei 22:20, în comuna Valea Lungă. Un bărbat de 36 de ani, din localitate, ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un gard.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Șofer din Prahova, depistat băut pe DJ 711, la Băleni
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 57 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 711, în localitatea Băleni.
Conducătorul auto ar fi fost sub influența alcoolului, aparatul din dotarea polițiștilor indicând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cele trei cazuri, bărbații au fost conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice, necesare stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Tânăr din Cojasca, prins fără permis și sub influența alcoolului
Un alt caz a fost înregistrat în jurul orei 23:25, când polițiștii Formațiunii Rutiere Titu au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Cojasca, în timp ce conducea un autoturism pe DC 68, în comuna Potlogi.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Deoarece emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au stabilit, de asemenea, că autoturismul i-ar fi fost încredințat de un bărbat de 42 de ani, care ar fi cunoscut faptul că tânărul nu deține permis de conducere.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.
Polițiștii recomandă: nu conduceți după ce ați consumat alcool
Reprezentanții IPJ Dâmbovița reamintesc participanților la trafic că alcoolul și substanțele psihoactive afectează capacitatea de a conduce și pot avea consecințe grave asupra siguranței rutiere.
Șoferii sunt sfătuiți să nu se urce la volan după ce au consumat alcool sau alte substanțe și să apeleze la un conducător auto desemnat, care nu a consumat astfel de substanțe, la transportul public sau la serviciile de transport alternativ.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița

