FCSB se pregătește pentru confruntarea de duminică, de la ora 20:30, cu Farul Constanța, însă înaintea meciului a apărut o situație care a aprins becurile de avertizare în tabăra roș-albaștrilor. Tânărul atacant Alex Stoian, jucătorul de doar 17 ani care a impresionat recent în SuperLiga, ar putea lipsi din lotul lui Elias Charalambous.
Considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai academiei, Stoian a fost trimis titular în partida FCSB U19 – Akademia Pușkaș, din play-off-ul Youth League. A deschis scorul pentru echipa sa la începutul reprizei secunde, însă momentul bun s-a transformat rapid într-un motiv serios de îngrijorare. În minutul 80, atacantul a cerut schimbarea, acuzând probleme medicale.
Conform informațiilor Digi Sport, fotbalistul urmează să efectueze teste suplimentare pentru a se stabili natura și gravitatea accidentării. Din cauza durerilor acuzate, Alex Stoian nici nu a mai putut lua parte la interviurile programate după meciul european.
