• D. apr. 19th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Autoritățile județene, prezente la celebrarea Duminicii Mironosițelor în comuna Băleni

ByDâmbovițaMedia

mai 4, 2025

Sute de localnici și invitați au participat duminică, în comuna Băleni, la manifestările prilejuite de Duminica Mironosițelor, un eveniment care a devenit, în ultimii ani, o tradiție de referință pentru această comunitate din județul Dâmbovița.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care s-a alăturat localnicilor în celebrarea uneia dintre cele mai importante sărbători religioase dedicate femeilor creștine. Prezența conducerii județene la eveniment subliniază deschiderea administrației față de inițiativele locale și dorința de a încuraja păstrarea identității culturale și spirituale în mediul rural.

„Duminica Mironosițelor este o sărbătoare cu o încărcătură spirituală aparte, iar la Băleni ea a devenit un moment de reflecție și prețuire față de femeile care au un rol esențial în viața comunității. Mă bucur să fiu din nou alături de oameni care știu să păstreze aceste tradiții cu respect și implicare,” a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

May be an image of 4 people

May be an image of crowd

May be an image of 3 people

Visited 2 times, 1 visit(s) today