Program special la muzeele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în minivacanța de Sfânta Maria
Cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă că, în perioada 12 – 15 august 2023, toate muzeele…
Târgoviște: Continuă montarea noilor stații de călători
Infrastructura transportului public local târgoviștean se schimbă pe zi ce trece mai mult! Această inițiativă face parte dintr-un program mai amplu, finanțat în mare parte cu ajutorul fondurilor europene, ce…
CJD: Se lucrează intens la rețeaua de apă și canal din Aninoasa
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, continuă să monitorizez cu atenție investițiile în curs derulate de unitățile administrativ teritoriale din județ. Unul dintre cele mai notabile proiecte din această direcție…
CJD: A fost semnat contractul pentru achiziționarea unui angiograf important pentru dâmbovițenii cu afecțiuni cardiovasculare
Consiliul Județean Dâmbovița a demonstrat un angajament semnificativ față de îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor din domeniul sănătății! Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi că a fost semnat contractul de…
Zona periurbană din jurul municipiului Târgoviște va avea linii de transport la standarde europene
Într-o postare pe Facebook, președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis că prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară CIVITAS, Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Primăria Municipiului Târgoviște și primăriile…
CJD: Trei biblioteci din Dâmbovița vor deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale!
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat că trei biblioteci din județ vor fi transformate în hub-uri de dezvoltare. Acesta este un proiect prin PNNR, implementat și de administrația județeană. De…
A fost dat startul celui de-al doilea mare proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere târgoviștene
În această dimineață, executivul Primăriei Târgoviște a efectuat o vizită pe șantierul unde sunt executate lucrări de reabilitare a străzii Porumbeilor, acolo unde debutează cel de-al doilea mare proiect de…
Programul „Rabla local” a debutat și la Târgoviște
Începând de astăzi, 31 august 2023, persoanele fizice se pot înscrie în Programul privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local! Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat că înscrierea persoanelor fizice…
Conducerea CJD a semnat contractul pentru amenajarea a 5 stații publice de încărcare a autovehiculelor electrice în mai multe locații din județ!
În Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan, a semnat contractul de amenajare a 5 stații publice de încărcare a autovehiculelor electrice în mai multe locații din județul…
Președintele CJD, Corneliu Ștefan și secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, vizită pe șantierul de modernizare la 4 benzi a DN 7 Bâldana – Titu, vizitat de președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan!
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțit de secretarul de stat în ministrul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, au vizitat stadiul lucrărilor șantierul de modernizare la 4 benzi a DN 7 Bâldana…
CJD: Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 31.07. – 6.08.2023
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 31 iulie – 6 august 2023, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră: Protejarea…
CJD: Alte două investiții realizate prin PJDL au fost inaugurate la Șelaru
Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a participat la inaugurarea a două investiții realizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), respectiv locul de joacă din satul Șelaru și terenul sportiv multifuncțional…
Sursă de finanțare importantă pentru dotarea cu echipamente noi pentru 31 de unități de învățământ din municipiul Târgoviște
În prezența premierului României, Marcel Ciolacu, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a semnat la sediul Guvernului României contractul de finanțare aferent celui mai mare proiect care a vizat vreodată…
60 de unități de învățământ din Dâmbovița vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că astăzi, alături de premierul României, Marcel Ciolacu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul care privește dotarea cu mobilier, materiale didactice…
Creștere spectaculoasă a numărului de vizitatori la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte!
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, anunță că, în primul semestru al anului 2023, numărul vizitatorilor a crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului…