• mar. iul. 21st, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Creștere a promovabilității la examenul de definitivare în învățământ, în județul Dâmbovița

ByDâmbovițaMedia

iul. 21, 2026

Rezultatele inițiale ale examenului național pentru definitivare în învățământ, publicate marți, arată o evoluție pozitivă pentru județul Dâmbovița. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, rata de promovare înainte de contestații este de 77,04%, față de 72,99% în sesiunea precedentă.

Pentru susținerea probei scrise au fost validați 141 de candidați, însă șase dintre aceștia s-au retras în timpul examenului, astfel că au fost evaluate 135 de lucrări.

Statistica arată că 62 de profesori au obținut note între 8 și 10, dintre care doi au fost notați cu 10. Totodată, 48 de candidați au primit note între 7 și 7,99, 17 au fost notați între 5 și 6,99, iar opt au obținut note sub 5.

Conform ISJ Dâmbovița, rezultatele situează județul pe poziția a cincea în clasamentul național al examenului de definitivare.

Contestațiile pot fi depuse atât la centrele de examen, cât și prin e-mail, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 27 iulie.

Visited 2 times, 2 visit(s) today