• D. apr. 19th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Daniel Cristian Stan: Reforma administrativă nu impune disponibilizări la Primăria Târgoviște

ByDâmbovițaMedia

mart. 4, 2026

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că noile măsuri de reformă din administrația publică locală nu vor conduce la concedieri în cadrul instituției pe care o conduce.

Edilul șef a explicat că, deși legislația prevede reducerea numărului de posturi în administrațiile locale, structura actuală de personal a primăriei permite respectarea acestor prevederi fără a fi necesară disponibilizarea angajaților.

Nu numai că nu trebuie să dăm pe nimeni afară, dar chiar și în condițiile unei reduceri de 30% a posturilor, care se adaugă celei anterioare de 10%, mai avem posibilitatea să înființăm 55 de posturi”, a transmis Daniel Cristian Stan.

Potrivit acestuia, administrația locală a funcționat în ultimii ani cu un număr mai mic de angajați decât cel prevăzut în schema completă de personal, ceea ce oferă o marjă de adaptare la noile cerințe legislative.

Primarul a precizat că, în practică, municipalitatea nu intenționează să creeze noi posturi, menținând aceeași politică prudentă în privința angajărilor.

Sigur, nu vom înființa posturi noi. Am funcționat ani de zile cu aproximativ 50% din schema de personal, fără să dăm pe nimeni afară, dar cu o politică foarte prudentă de angajare și fără a mai permite continuarea raporturilor de serviciu după îndeplinirea condițiilor de pensionare”, a mai declarat edilul șef.

În acest context, conducerea administrației locale susține că reorganizarea impusă la nivel național nu va afecta actualul personal al primăriei, instituția fiind deja structurată cu un număr redus de angajați față de schema maximă permisă.

Visited 89 times, 1 visit(s) today