În comuna Vulcana Pandele a fost inaugurat un nou dispensar medical, investiție realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai administrației județene și locale, printre care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, deputatul Carmen Holban și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu.

Proiectul a fost realizat în baza unui parteneriat între Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria comunei Vulcana Pandele și vizează extinderea accesului la servicii medicale de bază pentru populația din localitate. Noul dispensar include un cabinet de medicină de familie, o sală de tratamente și o farmacie, într-o clădire care respectă normele în vigoare din domeniul sanitar.
Primarul comunei Vulcana Pandele, George Rotaru, a declarat că finalizarea investiției răspunde unei necesități importante pentru comunitatea locală:
„Astăzi inaugurăm un dispensar medical care oferă condiții conforme cu standardele actuale ale Ministerului Sănătății. Clădirea include un cabinet medical și o farmacie, iar acest lucru înseamnă servicii mai accesibile pentru locuitorii comunei.”
Edilul șef a precizat că proiectul a fost implementat cu sprijinul administrației județene și a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea obiectivului:
„Investiția a fost realizată prin asocierea cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Le mulțumesc echipelor de implementare, doamnei doctor Cristina Buru pentru că a ales să profeseze aici și tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestui proiect.”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a arătat că dispensarul din Vulcana Pandele face parte dintr-un program județean mai amplu, demarat în urmă cu mai mulți ani:
„Acest obiectiv se înscrie într-un program prin care ne-am propus să realizăm centre medicale în fiecare localitate, dotate corespunzător și cu personal medical care să asigure servicii de bază pentru populație.”

