Luni, 22 decembrie, la Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Mihai Viteazul din Târgoviște a avut loc o ceremonie de comemorare a 36 de ani de la Revoluția Română. Manifestarea a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai instituțiilor statului și membri ai Asociației Luptătorilor din Decembrie ’89.

Consiliul Județean Dâmbovița a fost reprezentat de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, precum și de secretarul județului, Dănuț Nicolae Popa. La eveniment au participat prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, subprefectul Teodor Rădoi, parlamentari, consilieri județeni și locali, dar și deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.
Din partea administrației locale au fost prezenți primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, alături de city managerul Gabriel Boriga.
Programul a cuprins un ceremonial militar, asigurat de Garnizoana Târgoviște, precum și un moment religios oficiat de un sobor de preoți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei. În cadrul ceremoniei, participanții au depus coroane de flori la monument, în semn de respect pentru cei care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din Decembrie 1989.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
