Succesul obținut de Chindia Târgoviște pe terenul celor de la ASA Târgu-Mureș nu a fost trăit doar de jucătorii și staff-ul echipei, ci și de suporterii care au făcut deplasarea în inima Transilvaniei pentru a-și susține favoriții. La partida disputată luni seară pe Stadionul Trans-sil, galeria târgovișteană și-a făcut din nou simțită prezența, continuând un sezon în care a fost constant aproape de echipă.
Toate cele patru grupări ale suporterilor – Cavalerii Cetății, Vechea Cetate, Iubim Chindia și Young Boys Târgoviște – au fost prezente la Târgu-Mureș, făcând cu adevărat o atmosferă animată în sectorul rezervat oaspeților. Chiar dacă gazdele au beneficiat de o galerie numeroasă, fanii Chindiei s-au făcut auziți pe parcursul meciului, susținând echipa pe tot parcursul jocului. Lor li s-au alăturat și membrii Peluza Nord Sibiu, suporterii echipei FC Hermannstadt, cele două galerii o relație apropiată.
Deplasarea nu a fost una ușoară. Drumul până la Târgu-Mureș înseamnă aproape cinci ore de mers, însă acest lucru nu i-a descurajat pe suporteri. Pentru mulți dintre ei, prezența la meci a însemnat probabil sacrificarea unei zile de muncă sau a timpului liber, însă dorința de a fi alături de echipă a cântărit mai mult.
Nu este, de altfel, o situație singulară în acest sezon. Galeria Chindiei a însoțit echipa în mai multe deplasări lungi din țară și a fost prezentă constant și la partidele disputate pe teren propriu.
Foto: Facebook, AFC Chindia Târgoviște