• vin. iul. 11th, 2025

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Grădinița Nr. 14 din Târgoviște, în plin proces de modernizare. Proiectul ar putea fi finalizat până la toamnă

ByDâmbovițaMedia

iul. 2, 2025

La Grădinița Nr. 14 din municipiul Târgoviște se derulează în această perioadă un proiect de eficientizare energetică și reamenajare a spațiilor exterioare. Lucrările sunt finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu și au o valoare estimată la aproximativ 3 milioane de lei.

Proiectul a fost prezentat miercuri de primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la fața locului. Alături de edil s-au aflat viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, precum și administratorul public al orașului, Gabriel Boriga.

Suntem la Grădinița Numărul 14 din Târgoviște, aici unde administrația locală implementează un proiect important. Pe de o parte discutăm de eficientizare energetică, un proiect finanțat prin Administrația Fondului de Mediu, valoare aproximativ 3 milioane de lei”, a declarat primarul.

Pe lângă intervențiile asupra clădirii, lucrările vizează și amenajarea curții: înlocuirea împrejmuirii, refacerea spațiilor verzi și a locurilor de joacă. Autoritățile locale estimează că întreaga investiție va fi finalizată înainte de începerea noului an școlar.

Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de investiții în infrastructura educațională din municipiu. Potrivit primarului, în prezent sunt în desfășurare zece astfel de proiecte.

Vreau să menționez faptul că în acest moment avem în lucru numai puțin de 10 proiecte de reabilitare, modernizare sau extindere a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște. Unul singur este pe fonduri proprii, restul sunt fie prin PNRR, fie prin AFM, fie prin programul de consolidare antiseismică”, a adăugat Daniel Cristian Stan.