Municipiul Moreni a intrat oficial în șantier. Consiliul Județean Dâmbovița, prin vocea președintelui Corneliu Ștefan, a anunțat startul lucrărilor de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, într-un proiect care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori și dezvoltarea durabilă a zonei.
Lucrările, estimate la aproximativ 8,6 milioane de lei, presupun atât intervenții de construcție, cât și instalarea echipamentelor tehnologice necesare funcționării sistemului la standarde moderne. Finanțarea acoperă inclusiv testarea și punerea în funcțiune a tuturor instalațiilor.
Printre lucrările prevăzute se numără:
-
extinderea rețelei de apă potabilă pe o lungime de 2.817 metri, cu 285 de branșamente noi;
-
extinderea canalizării menajere (2.898 metri, 255 de racorduri);
-
reabilitarea unor tronsoane din rețeaua existentă (300 metri, 30 de racorduri);
-
construirea a trei stații de pompare a apei uzate;
-
montarea a aproape un kilometru de conducte de refulare.
Acest pachet de lucrări este inclus în Lotul 11 al „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița, 2014–2020”, care mai cuprinde și localitățile Iedera și Valea Lungă.
Corneliu Ștefan a fost prezent pe teren în prima zi a lucrărilor, dorind să se asigure că proiectul începe în condiții optime:
„Am fost la Moreni încă din prima zi pentru a vedea stadiul inițial al lucrărilor și pentru a le transmite constructorilor un mesaj clar: respectarea termenelor și a cerințelor proiectului este esențială.”
Prin această investiție, autoritățile județene își propun să aducă rețelele de utilități la un nivel modern și să creeze condiții mai bune pentru locuitorii din Moreni, într-un context în care infrastructura este esențială pentru dezvoltarea economică și socială a comunității.