La Spitalul Județean de Urgență Târgoviște sunt în desfășurare mai multe lucrări de modernizare, parte a unor proiecte derulate de Consiliul Județean Dâmbovița.
Secția de Tratamente Recuperatorii se află în plin proces de reabilitare, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Tot în cadrul aceluiași proiect a fost finalizată modernizarea Pavilionului Administrativ. De asemenea, Blocul Alimentar al unității medicale trece prin lucrări de renovare, pentru a asigura condiții mai bune în pregătirea hranei pacienților.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a precizat că urmărește îndeaproape implementarea proiectelor din domeniul sănătății:
„Secția de Tratamente Recuperatorii se află în plin proces de modernizare, prin proiectul finanțat prin PNRR. Lucrările la Pavilionul Administrativ au fost finalizate, iar Blocul Alimentar este în renovare. Am mers și la Ambulatoriul de Specialitate, finalizat anul trecut, pentru a vedea modul în care funcționează. Monitorizez îndeaproape aceste investiții, pentru ca ele să se transforme în servicii de calitate pentru dâmbovițeni.”
Proiectele de la Spitalul Județean fac parte din strategia administrației județene de a investi în infrastructura medicală, considerată prioritară la nivelul județului.
