Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște se află în plin proces de consolidare antiseismică și reabilitare, în cadrul unui proiect derulat de administrația locală și evaluat la aproximativ 35 de milioane de lei.
Pentru a analiza evoluția lucrărilor, conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște a efectuat o vizită pe șantier. Alături de primar s-au aflat viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, precum și city managerul Gabriel Boriga.
Intervențiile vizează structura de rezistență a clădirii, fiind pentru prima dată când unitatea de învățământ beneficiază de lucrări de o asemenea amploare. Autoritățile locale susțin că lucrările sunt în fază incipientă, însă implică operațiuni tehnice complexe.
„Suntem la Liceul «Ion Heliade Rădulescu» din municipiul Târgoviște, unde administrația locală târgovișteană implementează un proiect în valoare de aproximativ 35 de milioane de lei. Este vorba despre o consolidare antiseismică și o reabilitare a acestei unități de învățământ, care nu a cunoscut niciodată lucrări de o asemenea amploare”, a declarat primarul.
Acesta a explicat că lucrările pornesc de la elementele de bază ale construcției și includ refacerea componentelor structurale:
„Practic, se pleacă de la fundație, se refac grinzile, se cămășuiesc toți pereții de rezistență. Inclusiv sălile de clasă beneficiază de același tip de lucrări: armare la pereți și cămășuiri.”
Pe lângă consolidarea antiseismică, proiectul prevede și lucrări de modernizare, cum ar fi înlocuirea tâmplăriei și reabilitarea acoperișului.

Termenul estimat pentru finalizarea investiției este de 18 luni, iar, potrivit edilului, intervențiile realizate ar trebui să asigure funcționarea în condiții optime a clădirii pentru o perioadă îndelungată.
„Sunt convins că, pentru următorii 50 de ani, nu va mai fi nevoie de intervenții de substanță la această unitate de învățământ”, a mai precizat acesta.
