Municipiul Târgoviște se află pe prima poziție în clasamentul privind atragerea fondurilor europene, realizat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Clasamentul evaluează accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă la nivel național.
Conform administrației locale, acest rezultat este legat de strategia adoptată pentru obținerea finanțărilor și implementarea proiectelor în diverse domenii. Printre orașele clasate sub Târgoviște se numără municipii de dimensiuni mai mari, precum Iași și Cluj.
Autoritățile locale anunță că vor continua demersurile pentru atragerea de fonduri externe și derularea proiectelor aflate în desfășurare.
„Am participat astăzi la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia, pe ordinea de zi aflându-se proiecte importante care țin de accesarea fondurilor europene, sursă indispensabilă de finanțare a investițiilor pentru comunitățile locale!
Reamintim faptul că, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, municipiul Târgoviște se află pe PRIMUL LOC la nivel național într-un CLASAMENT AL FONDURILOR EUROPENE (proiecte eligibile) raportate la numărul de locuitori, cu peste 33.000 lei/locuitor, de aproape 3 ori mai mult în comparație cu următorul clasat!
Avem o valoare totală a proiectelor eligibile de 2,2 miliarde lei (!!!), peste orașe precum Sibiu, Oradea, Timișoara sau Constanța.
Raportul valorii proiectelor / numărul de locuitori face din Târgoviște CAMPION NAȚIONAL, peste Iași, Cluj și celelalte.
Sunt date oficiale, fără nicio intervenție din partea noastră. Sunt date care confirmă o echipă care a înțeles traiectoria corectă a orașului nostru. Tot ce vedem în jurul nostru se regăsește în cifrele de mai sus”, a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.