Un număr de 25 de contracte de finanțare au fost semnate, la final de an, pentru implementarea unor proiecte de modernizare a iluminatului public și de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare în mai multe localități din județul Dâmbovița.
Semnarea contractelor a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de executivul instituției, precum și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică. La eveniment a participat și prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase.
Finanțările, în valoare totală de peste 86.500.000 de lei, sunt asigurate prin programele derulate de Administrația Fondului pentru Mediu și vizează îmbunătățirea infrastructurii publice locale și creșterea eficienței energetice.
Astfel, prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, au fost aprobate 21 de proiecte pentru municipiul Moreni, orașul Pucioasa și comunele Bilciurești, Braniștea, Brezoaele, Bucșani, Cobia, Conțești, Corbii Mari, Cornățelu, Dragodana, Iedera, Lucieni, Lungulețu, Mănești, Pietrari, Raciu, Răzvad, Sălcioara, Ulmi și Valea Mare.
În paralel, alte patru proiecte au primit finanțare prin Programul pentru sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, acestea urmând să fie implementate în orașul Titu și în comunele Dragomirești, Mănești și Valea Mare.
Proiectele de iluminat public presupun modernizarea rețelelor existente și introducerea unor soluții eficiente din punct de vedere energetic, cu impact asupra siguranței în trafic și a costurilor de funcționare. Investițiile în apă și canalizare urmăresc extinderea și reabilitarea rețelelor, asigurarea continuității serviciilor și reducerea problemelor tehnice.
Potrivit autorităților, în perioada următoare sunt avute în vedere noi contracte de finanțare pentru alte localități din județ, în funcție de programele disponibile.


