• J. mai 7th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Primarul Daniel Cristian Stan reacționează după declarațiile lui Ilie Bolojan despre stadionul din Târgoviște

ByDâmbovițaMedia

mai 6, 2026

Discursul susținut marți în Parlament de Ilie Bolojan, înaintea votului moțiunii de cenzură, a stârnit reacții la Târgoviște, după ce premierul interimar a inclus municipiul printre exemplele pe care le consideră discutabile în ceea ce privește investițiile în infrastructura sportivă.

Referindu-se la proiectele finanțate pentru construirea unor stadioane, Ilie Bolojan a afirmat că statul nu își mai poate permite astfel de cheltuieli, oferind ca exemplu și situația de la Târgoviște, unde se construiește „Dâmbovița Arena”.

În urma acestor declarații, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a venit cu mai multe clarificări legate de investiție și de modul în care proiectul a fost aprobat.

Edilul șef a susținut că subiectul stadionului este prezentat într-o manieră incorectă și a atras atenția că aprobarea indicatorilor tehnico-economici a fost realizată prin hotărâre de guvern, în perioada în care Executivul era condus de Nicolae Ciucă.

„Mi se pare că, atunci când se vorbește despre infrastructură sportivă și despre municipiul Târgoviște, tonul folosit în ceea ce privește acest stadion este unul destul de critic”, a declarat Daniel Cristian Stan.

Primarul a subliniat că investiția este derulată prin Compania Națională de Investiții și nu din bugetul local al municipiului. Totodată, acesta a respins ideea că fondurile ar fi putut fi folosite pentru alte proiecte.

Cu banii alocați pentru stadion nu se poate face altceva. Indicatorii au fost aprobați pentru stadion, nu pentru spital”, a afirmat edilul, făcând trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 481/2022.

În același context, Daniel Cristian Stan a spus că administrația locală nu avea motive să refuze o investiție de asemenea dimensiuni pentru municipiu și a catalogat criticile venite din zona politică drept nepotrivite, în condițiile în care proiectul a fost aprobat chiar de un guvern liberal.

Mi se pare o ipocrizie din partea cuiva care știe administrație și care cunoștea foarte bine cum au fost aprobați indicatorii pentru stadionul din Târgoviște”, a mai declarat primarul.

La final, edilul șef și-a exprimat opinia că noul complex sportiv construit în zona Dâmbovița Mall va aduce beneficii municipiului și infrastructurii sportive locale.

Visited 46 times, 18 visit(s) today