• mar. ian. 13th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Programul muzeelor din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în perioada 25 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026

ByDâmbovițaMedia

dec. 24, 2025

În perioada Crăciunului și a Anului Nou, muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte îi așteaptă pe dâmbovițeni cu un gând bun și bradul împodobit.

Programul de vizitare al muzeelor va fi următorul:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi vor fi deschise în perioada 25 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

– Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni vor fi deschise, în perioadele 26 – 31 decembrie 2025 și 2 – 4 ianuarie 2026, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

În zilele de 25 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026 muzeele vor fi închise.

– Peștera Ialomiței va putea fi vizitată, în perioada 25 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, între orele 9:00 – 16:00.

,,Vă dorim sărbători liniștite și un An Nou cu sănătate, speranță și bucurie!’’, transmite  Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița.