• mar. mai 26th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Șapte tineri încep programul de Internship la Consiliul Județean Dâmbovița

ByDâmbovițaMedia

sept. 29, 2025

La 1 octombrie 2025, Consiliul Județean Dâmbovița deschide o nouă etapă a programului de Internship, aflat la cea de-a cincea ediție. Șapte absolvenți de studii superioare vor lucra timp de trei luni alături de specialiștii instituției, în mai multe direcții și servicii.

Stagiarii vor avea ocazia să participe la activitățile curente ale administrației județene, să asiste la ședințele consiliului, să meargă pe teren și să înțeleagă mecanismele prin care sunt gestionate proiectele publice.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consideră că acest program este o oportunitate pentru tineri și o modalitate prin care instituția se poate deschide către idei noi.

Timp de trei luni, acești tineri vor avea ocazia să se implice activ în proiectele administrației județene, să învețe din activitatea zilnică a specialiștilor noștri și să contribuie cu idei proaspete. Le urez mult succes și sunt convins că vor avea parte de o experiență valoroasă în echipa noastră”, a declarat Corneliu Ștefan.

Consiliul Județean Dâmbovița este singura administrație județeană din țară care derulează un program de acest tip, similar fiind implementat doar la nivel guvernamental.

May be an image of 9 people

Visited 1 times, 1 visit(s) today