Pe 29 mai, în Târgoviște au avut loc o serie de evenimente dedicate Zilei Eroilor, care coincide cu sărbătoarea religioasă a Înălțării Domnului.
Dimineața, oficialii și reprezentanți ai armatei au depus coroane de flori la Cimitirul de Onoare Românesc din Teiș, pentru a omagia soldații români căzuți pe front. Ulterior, la Catedrala Mitropolitană, a fost oficiată o slujbă în memoria acestora.
Principala ceremonie a avut loc în Piața Tricolorului și a cuprins discursuri ale oficialilor, un serviciu religios și defilarea Gărzii de Onoare. Au fost prezenți oficiali locali și județeni, parlamentari, precum și reprezentanți ai instituțiilor civile și militare.
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a spus că Ziua Eroilor este un moment de recunoaștere a celor care au murit pentru apărarea țării și că este important să păstrăm vie memoria lor.
Mesajul prefectului județului, Marian Tănase:
„În cea de-a patruzecea zi după Sfintele Paști, când creștinătatea sărbătorește Înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, poporul român, prin Legea nr. 379/2003, a ales ca această zi să fie și Ziua Eroilor – sărbătoare națională a recunoștinței față de cei care și-au jertfit viața pentru țară.
Astăzi, ca în fiecare an, cu adâncă smerenie și aleasă cinstire, ne plecăm frunțile în fața memoriei ostașilor și luptătorilor români din toate vremurile și din toate colțurile lumii, căzuți în apărarea ființei naționale, a independenței, suveranității și integrității României. Sunt eroii neamului nostru, cei care au luptat pentru ca noi să putem trăi în pace, libertate și demnitate.
În comuniune de simțire, popor și armată, Biserică și instituții ale statului, evocăm astăzi faptele lor de vitejie, curajul lor neclintit și devotamentul lor profund față de valorile fundamentale ale națiunii române.
Sacrificiul lor suprem ne obligă moral să păstrăm vie memoria eroilor și să transmitem generațiilor viitoare pilda lor de dăruire, patriotism și abnegație. Ei sunt repere ale identității noastre, modele de responsabilitate civică și solidaritate națională.”
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a vorbit despre moștenirea lăsată de cei care au luptat pentru România:
„Dâmbovița este plină de povești despre oameni curajoși care și-au pus viața în slujba patriei. Din fiecare colț al județului nostru au pornit spre luptă eroi adevărați, iar amintirea lor trebuie să ne facă mai hotărâți în apărarea valorilor în care credem.
Gândurile noastre se îndreaptă și către familiile eroilor dâmbovițeni, care au îndurat durerea pierderii celor dragi, dar le-au păstrat vie amintirea. Lor le datorăm sprijin și respect!
Nu ne vom uita eroii niciodată! Le rostim numele cu respect, le purtăm povestea mai departe și le cinstim faptele prin tot ceea ce facem pentru Dâmbovița și pentru România.”
Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj adresat în special tinerilor:
„Să le vorbim copiilor noștri despre eroii neamului, să le citim mai multă istorie, să-i pomenim și să facem, cumva, ca, în jurul nostru, eroii să devină modele de urmat pentru ce au făcut.
Ce au făcut? Ne spune Sfânta Liturghie: „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român”.