• S. iun. 13th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Târgoviște, recunoscut oficial pentru transformarea digitală și urbană: premiu național la Gala Smart City Industry Awards

ByDâmbovițaMedia

mai 27, 2025

Municipiul Târgoviște a fost premiat pentru performanțele sale în domeniul dezvoltării urbane inteligente, în cadrul celei de-a noua ediții a Galei Smart City Industry Awards, desfășurată recent. Orașul a primit distincția „Best Smart City Project”, cea mai importantă categorie a evenimentului, care evidențiază viziunea strategică și implementarea coerentă a proiectelor de tip smart city.

Premiul reflectă rezultatele înregistrate de Târgoviște în mai multe direcții considerate esențiale pentru modernizarea administrației publice: digitalizarea serviciilor, eficientizarea energetică prin iluminat inteligent, investițiile în infrastructura educațională și inițiativele pentru o mobilitate urbană sustenabilă.

Distincția a fost acordată de un juriu format din specialiști în administrație publică și reprezentanți ai industriei de profil, într-un context competitiv care a reunit proiecte din întreaga țară.

Acest premiu este o validare a direcției în care se îndreaptă Târgoviște, printr-un portofoliu solid de proiecte care aduc beneficii reale comunității. Este o onoare ca orașul nostru să fie recunoscut la nivel național ca un model de dezvoltare inteligentă”, a declarat primarul municipiului, Daniel Cristian Stan.

Gala Smart City Industry Awards este un eveniment anual care promovează inovația în administrația locală și încurajează bunele practici în domeniul tehnologiei urbane și al sustenabilității.

Visited 5 times, 1 visit(s) today