Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a anunțat programul manifestărilor dedicate Zilelor Orașului Găești, eveniment care va avea loc în perioada 18-19 iulie, cu prilejul împlinirii a 528 de ani de atestare documentară.
Programul pregătit de administrația locală include momente festive, evenimente culturale, premiere pentru performanță în educație, competiții sportive și un spectacol în aer liber dedicat publicului larg.
Sâmbătă, 18 iulie, manifestările vor debuta la Casa de Cultură. De la ora 10.00, vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 și 60 de ani de căsătorie, într-un moment dedicat familiilor considerate repere ale comunității locale. De la ora 11.00, este programat un concert extraordinar susținut de Ozana Barabancea și Orchestra Lumini Sonore.
Tot sâmbătă, de la ora 17.00, va avea loc Gala Excelenței în Educație, eveniment în cadrul căruia, pentru prima dată, Primăria Orașului Găești va premia elevii și profesorii cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare naționale.
Duminică, 19 iulie, de la ora 09.00, revine în programul sărbătorii locale Crosul Veteranilor, competiție organizată pe traseul ARCTIC – Parcul Central, după aproape zece ani de absență. Evenimentul readuce în atenție importanța sportului și a mișcării, indiferent de vârstă.
Seara, de la ora 18.00, în Parcul Central, găeștenii sunt așteptați la un spectacol de excepție, cu artiști cunoscuți: Andrei Bănuță, Andreea Bănică, Valentin Sanfira, Irina Loghin și Lino Golden. Tot atunci, pe ecranul amplasat în parc, va fi transmisă și finala Campionatului Mondial de Fotbal, iar programul se va încheia cu un foc de artificii.
„Vă invit să sărbătorim împreună Zilele Orașului Găești, un eveniment dedicat comunității noastre, valorilor care ne unesc și oamenilor care dau identitate acestui oraș”, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga
