Străzi din mai multe zone ale municipiului Târgoviște vor intra într-un program de reabilitare care cuprinde 16 intervenții. Proiectul a fost prezentat de administrația locală în cadrul unei conferințe de presă organizate pe strada Cornel Popa, unde au fost verificate și lucrările de pe teren.
La conferință au participat primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma și city managerul Gabriel Boriga.
Unul dintre obiective este tronsonul de legătură dintre Centură și strada Coconilor. Sunt incluse, de asemenea, străzile Cornel Popa, Coconilor și Nicolae Dobrin, mai multe străzi din cartierul Priseaca și strada Pandurilor. În cadrul proiectului este prevăzut și un sens giratoriu la intersecția I.C. Brătianu cu Petru Cercel.
Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, administrația locală urmărește ca prin aceste lucrări să reducă semnificativ numărul străzilor care mai necesită intervenții de reabilitare.
„16 străzi, 16 intervenții prin care ne vom apropia de un deznodământ, ca să spun așa, fericit, în ceea ce privește reabilitarea integrală a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște”, a transmis edilul.
În proiect sunt prevăzute și lucrări la infrastructura de utilități. Acolo unde situația din teren o impune, vor fi realizate sisteme de canalizare pluvială, iar rețeaua de canalizare menajeră va fi extinsă pe anumite tronsoane.
Administrația locală estimează că cea mai mare parte a lucrărilor se va desfășura anul viitor. Termenul avansat pentru finalizarea întregului proiect este spre sfârșitul anului viitor.
„Discutăm nu numai despre reabilitarea drumului, ci și despre realizarea unei canalizări pluviale, acolo unde este cazul, precum și despre extinderea canalizării menajere. Deci sunt lucrări complexe”, a explicat Daniel Cristian Stan
