• vin. apr. 24th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Chindia Târgoviște și KRUK România își unesc forțele într-un nou parteneriat

ByDâmbovițaMedia

oct. 17, 2025
În cadrul unei conferințe desfășurate astăzi la Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, clubul de fotbal Chindia Târgoviște a anunțat oficial încheierea unui parteneriat cu KRUK România, companie multinațională cu o activitate de aproape 17 ani în municipiu. Înțelegerea dintre cele două părți este valabilă până la finalul actualului sezon, cu posibilitatea de a fi extinsă pe termen lung.   La conferință au participat Marius Pavel, președintele Chindiei Târgoviște, Cosmina Marinescu, CEO KRUK România, și Monica Grațiela Cabăț, manager marketing al companiei. Prezentările au fost moderate de Cosmin Enache, directorul de marketing al clubului târgoviștean.       „Ne bucurăm să avem alături un partener care înțelege importanța seriozității, a implicării și a responsabilității în comunitate. KRUK România nu este doar un sponsor, ci un aliat pe termen lung în drumul nostru spre performanță și stabilitate”, a declarat Marius Pavel, președintele Chindiei Târgoviște. Compania KRUK are o prezență importantă în Târgoviște, unde operează un centru de contact cu peste 230 de angajați, fiind considerată un angajator important și un partener activ în viața comunității locale. „Suntem onorați să sprijinim Chindia Târgoviște, un club cu tradiție și potențial. Credem în valori comune – respectul, perseverența și dezvoltarea – și ne dorim ca acest parteneriat să fie o sursă de inspirație, atât pentru performanța sportivă, cât și pentru spiritul de echipă și echilibru”, a transmis Cosmina Marinescu, CEO KRUK România. May be an image of ‎football and ‎text that says "‎KRUK D I ח KRUK KRUK CosminaMarinescu Cosmina Marinescu c CEO KRLK Romonia በ KRUK ๑๐๐0‎"‎‎
Visited 4 times, 1 visit(s) today