• vin. dec. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Spectacol de neuitat în cadrul ultimei seri a Festivalului Național de Romanțe ,,Crizantema de Aur” , ediția 54

ByDâmbovițaMedia

oct. 24, 2021

Nici anul acesta romanța nu a lipsit de pe scena Teatrului Tony Bulandra și din casele românilor, marcându-se cea de-a 54-a ediție a celui mai longeviv festival național muzica, ,,Crizantema de Aur”. Încă o dată, romanța a unit milioane de români, chiar dacă s-a desfășurat sub restricțiile sanitare împotriva COVID-19. Totuși, ediția din acest an a putut fi urmărită prin intermediul postului de televiziune național, TVR 3, bucurând și alinând sufletele a milioane de români cu romanțele clasice românești. Ediția din acest an a fost una dintre cele mai reușite, potrivit organizatorilor. Din 1968, acest festival continuă să țină publicul aproape de scenă, chiar și în vremuri de pandemie.

După emoțiile pe care interpreții le-au avut pentru concurs, a venit și momentul emoțiilor rezultatului. Astfel, rând pe rând, laureații acestei ediții au fost chemați pe scenă să-și ridice premiul.

De asemenea, autoritățile locale și județene, reprezentate de edilul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au transmis alocuțiuni pentru acest eveniment simbol al orașului nostru. După care, tot aceștia au înmânat premiile laureaților ediției cu numărul 54.

Daniel Cristian Stan: „Iată că ne aflăm la ediția cu numărul 54 a Festivalului Național «Crizantema de Aur» , cel mai longeviv festival muzical din România. Reprezintă o emblemă pentru municipiul Târgoviște și este onorant pentru mine să pot spune câteva cuvinte de pe scena ,,Crizantemei de Aur”. Și această ediție a fost una deosebită, cea mai bună, și sperăm ca de acum încolo să avem ediții din ce în ce mai bune. Vreau să-i felicit pe concurenți, chiar dacă emoțiile concursului s-au terminat, ei trebuie să înfrunte acum emoțiile rezultatelor. De asemenea, aș vrea să mai subliniez faptul că deși traversăm o perioadă dificilă reușim să asigurăm continuitate «Crizantemei de Aur» și sper ca la ediția viitoare măștile să devină o amintire și să ne putem bucura într-adevăr de un eveniment muzical, de un eveniment cultural cum rar se mai întâmplă, din păcate, în România. Sper ca, nu că această sală de spectacole a Teatrului Tony Bulandra nu ar fi una frumoasă, la anul, acest festival se va desfășura într-o sală mai mare, mai încăpătoare și sunt convins că în absența unor restricții vom avea și un public mai numeros, așa cum merită «Crizantema de Aur»”

 

Corneliu Ștefan: „În primul rând vă salut pe cei din sală și în special pe cei de acasă. În aceste clipe grele pe care le trăim cu toții, uitați că la Târgoviște, an de an, capitala romanței își spune cuvântul. Capitala romanței, prin muzică, prin simplitate, dar nu în ultimul rând prin noi toți, ne adună, ne trezește sentimente, trezește sentimente pentru cei care au organizat acest festival și pentru cei care se vor ocupa în continuare de acest festival extraordinar. Romanța ne unește, romanța ne dă putere… Consiliul Județean Dâmbovița, prin Muzeul Romanței pe care îl administrează, va continua să perpetueze romanța, și la Târgoviște, și în România, dar nu în ultimul rând, și în lume. Multă sănătate, felicitări organizatorilor, dar nu în ultimul rând, un mesaj special pentru toți concurenții din acest an… Cu siguranță, anul viitor vor fi mai mulți români în sală și acasă care se vor bucura de romanță, de «Crizantema de Aur»”

 

Madlen Șerban: „Este plăcerea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO de a oferi patronajul acestui festival a cărui longevitate deja a fost semnalată. Dar nu pentru longevitate acordăm acest patronaj, ci pentru distincția, eleganța, înalta ținută pe care dumneavoastră reușiți să o oferiți acestui eveniment, care este dincolo de a fi un festival, este o școală, o școală din care cu toții, noi inclusiv, sperăm să ducem acest gen muzical atât de românesc, atât de din România și din Moldova, în patrimoniul universal al UNESCO. Să dea Dumnezeu, căci există un Dumnezeu al acestui festival, căci altfel nu se puteau toate aceste ediții, ca anul viitor, la a 55-a ediție, să putem spune că au început toate demersurile pentru ca, dincolo de lista indicativă a României, acest gen muzical să fie oferit lumii. Și pentru că sunt într-o familie UNESCO îi mulțumesc în mod deosebit sufletistei și președintei Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței”, minunatei doamne Alina Mavrodin, fără de care nu cred că toate demersurile începute încă din 2016 ar fi putut fi posibile. Are o consecvență pe care nu e cazul să o subliniez, dar contăm întotdeauna pe dumneavoastră, pe aceia care ne dăruiți, prin creație, prin interpretare, acest frumos. La a 65-a aniversare a României de la aderarea la UNESCO să-i spunem La mulți ani României, să-i spunem La mulți ani festivalului și să ne dorim ca toți să fim alături de „Crizantema de Aur” sute de ani de aici înainte, cu noi sau fără noi…”

Secțiunea de interpretare:

*Premiul special „Romanța ne unește”- Valentin Borșu

 

*Premiul special „Cetatea Romanței„- Petruț Richard Dorobanțu

 

*Premiul „Tinerețea Romanței”- Elena Dragomir

 

*Premiul special „Ioana Radu”- Anișoara Popescu

 

*Premiul III – Liliana Neciu

 

*Premiul II- Darius Divian Iordănescu

 

*PremiulI- Anișoara Bragari-Moroșanu

 

*Trofeul „Crizantema de Aur”- Cristina Bugnar

Secțiunea Creație

 

*Premiul special „Henry Mălineanu”- Dumitru Caulea; interpreți: Rodica Anghelescu și Dumitru Caulea

 

*Premiul special „Tinerețea romanței”- Marcel Iorga; interpret: Liliana Cornilă

 

*Premiul special „Cetatea Romanței”- Bela Andrasi; interpret: Alina Huțu

 

*Premiul special „Romanța ne unește”- Viorel Covaci; interpret: Marius Bălan

 

*Premiul „Ionel Fernic”- Petre Marcel Vârlan; interpret: Ciprian Cucu

 

*Premiul III- Octavian Coteț; interpret: Alina Ureche

 

*Premiul II- Camelia Florescu; intepret: Camelia Florescu

 

*Premiul I- Adrian Beldiman; interpret: Silvia Goncear

 

Trofeul „Crizantema de Aur”- secțiunea Creație- Horia Făgășanu, intepreți: Ana Maria Stănoia și Darius Divian Iordănescu

 

 

 

 

Înainte să fie trasă cortina pentru ultima oară la această ediție a Festivalului Național ,,Crizantema de Aur” , organizată nelipsit an de an la Târgoviște, din 1968, a fost susținut un concert spectaculos ,,Te iubim, Romanță”, pe scenă urcând Matilda Pascal Cojocărița, Vlad Miriță, Daniela Vlădescu, Lorand Cristian, Silvia Goncear, Alina Mavrodin Vasiliu și Paul Surugiu (Fuego).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *