PES Dâmbovița și-a stabilit conducerea pentru următorii patru ani, în cadrul conferinței județene de alegeri desfășurate astăzi. În urma votului exprimat de delegați, Constantin Ionuț Constantin a fost reales în funcția de președinte al organizației.
Procesul electoral intern a marcat încheierea mandatului anterior, iar reconfirmarea actualei conduceri asigură continuitatea la nivelul structurii județene. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat membri din mai multe localități ale județului, inclusiv un număr semnificativ de tineri implicați în activitatea organizației.
La conferință au fost prezenți și reprezentanți ai Partidul Social Democrat Dâmbovița, între care președintele organizației județene, Corneliu Ștefan, secretarul general Daniel Cristian Stan, președinta organizației de femei, Carmen Holban, și vicepreședintele Ionuț Săvoiu.
Într-un mesaj public, Corneliu Ștefan a transmis că votul acordat reprezintă o confirmare a activității desfășurate în ultimii ani și o responsabilitate pentru noul mandat. Totodată, acesta a evidențiat participarea tinerilor la lucrările conferinței.

