• J. iun. 11th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Noile reguli privind jocurile de noroc produc efecte la Târgoviște. Mai multe săli își încetează activitatea

ByDâmbovițaMedia

iun. 11, 2026

Sălile de jocuri de noroc care nu se încadrează în noile condiții stabilite la nivel local încep să dispară din municipiul Târgoviște, potrivit informațiilor prezentate de primarul Daniel Cristian Stan.

Conform reglementărilor adoptate de autoritățile locale, activitățile din domeniul jocurilor de noroc nu mai pot funcționa în apropierea locuințelor, a unităților de învățământ sau a lăcașurilor de cult. Totodată, acestea sunt interzise în clădiri care au funcțiune de locuire, fie exclusivă, fie mixtă.

Primarul municipiului a arătat că măsurile au început deja să își producă efectele, o parte dintre operatori fiind nevoiți să renunțe la locațiile existente.

Urmare acestor reglementări, deja au început să dispară multe dintre locațiile din oraș, cu precizarea că, potrivit legii, acestea își încetează activitatea treptat, pe măsură ce le expiră autorizațiile existente, cel târziu la începutul anului următor”, a declarat Daniel Cristian Stan.

Pe lângă restricțiile privind amplasarea, regulamentul prevede și o taxă locală de 1.000 de euro pe metru pătrat pe an pentru eliberarea autorizației de funcționare.

Autoritățile locale estimează că, odată cu expirarea autorizațiilor aflate în prezent în vigoare, numărul spațiilor destinate jocurilor de noroc din municipiu va continua să scadă în perioada următoare.

Visited 4 times, 4 visit(s) today