• J. apr. 23rd, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

A doua seară de romanțe la Târgoviște, în cadrul Festivalului Național „Crizantema de Aur” , ediția 55

ByDâmbovițaMedia

oct. 22, 2022

La Cinematograful Independența din Târgoviște, transformat într-un „univers” al Romanței în aceste zile, a avut loc cea de-a doua zi a Festivalului Național „Crizantema de Aur” Târgoviște 2022, ajuns la ediția cu numărul 55.

Spectacolul de aseară a debutat cu cea doua parte a concursului de interpretare, unde au urcat pe scenă nouă interpreți. La fel ca în prima zi a festivalului, prezentatorii primei părți au fost Miruna Ionescu și Silviu Biriș Orchestra ,,Dor românesc’’ condusă de Ștefan Cigu a asigurat orchestrația muzicală la Secțiunea de Interpretare.

Au urmat microrecitalurile de peste Prut susținute de Veronica Roșca, deținătoarea Trofeului Festivalului ,,Crizantema de Argint’’ 2021 și de Valentina Volontir – interpretă de folclor și romanțe din Chișinău, care i-a adus un omagiu Ilenei Sărăroiu.

Evenimentele din foaier au continuat, pe perioada pauzei, cu lansări de cărți și CD-uri. Dintre acestea amintim cartea scrisă de Sabin Păutza și Florian Lungu ,,100 de glume adunate de la lume’’, dar și volumele  ,,Anotimpurile Ianei’’ și ,,Culorile fetei în alb și negru’’ lansate de Ileana Vieru, dar lansările de carte nu s-au oprit aici…

În cea de-a doua parte a avut loc concursul de creație, partea a doua, la care 15 interpreți au dat viață unor romanțe noi și frumoase  care urmează să treacă proba timpului.  Aceștia au fost acompaniați de Orchestra ,,Romanța’’ dirijată de Lucian Vlădescu, iar prezentarea lor a revenit în sarcina neobosiților Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu, cei care prezintă de ani buni Festivalul Național  Crizantema de Aur de la Târgoviște. Cei care vor juriza romanțele Concursului de Creație și vor desemna câștigătorii sunt Sabin Păutza (președintele juriului), Mircea Drăgan, Viorel Gavrilă, Narcis Avădănei, Svetlana  Bivol, Paula Seling, Petre Neamțu.

Spre final a avut loc Concertul extraordinar ,,Tinerețea Romanței’’ cu laureați ai secțiunilor Interpretare și Creație. Un Boboc de Crizantemă, pe nume Rareș Stoica, de numai câțiva anișori, care a interpretat magistral romanța ,,Liniște, dorm Violetele.”

Nu este disponibilă nicio descriere.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Visited 1 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *