• J. apr. 23rd, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Primarii PRO România din localitățile Șelaru și Vârfuri se alătură echipei PSD Dâmbovița!

ByDâmbovițaMedia

mart. 26, 2024

Urmând direcția partidului, primarii PRO România din localitățile Șelaru și Vârfuri, Matei Gheorghiță și Răzvan Bănaru, au decis să se alăture echipei PSD Dâmbovița. Ambii edili argumentează că această decizie este una firească, având în vedere sprijinul constant acordat de social-democrați proiectelor din comunele lor.

Dragii mei consăteni…  Vă anunț că la alegerile din 9 iunie voi candida pe lista PSD Dâmbovița! Decizia este una mai mult decât normală, având în vedere că, încă din prima mea zi de mandat la Primăria Șelaru, PSD Dâmbovița a fost alături de toate proiectele și investițiile din comuna noastră. Cu sprijinul dumneavoastră, echipa PSD va avea, de asemenea, o prezență și mai puternică în Consiliul Local, pentru a continua toate lucrurile bune pe care, împreună, le-am început în Șelaru.

Vă mulțumesc pentru susținere și, începând cu 9 iunie, alături de PSD, vom asigura continuitatea de care comuna noastră are mare nevoie! Primarul dumneavoastră…” a transmis primarul  Matei Gheorghiță.

,,Dragi concetățeni. Mai înainte de toate, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul dumneavoastră din ultimii ani! A fost o perioadă bună, în care am reușit să punem în mișcare lucrurile în comuna noastră și, așa cum știți cu toții, principalul nostru sprijin a venit din partea PSD Dâmbovița. Organizația condusă de președintele Corneliu Ștefan, în același timp președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a fost mereu alături de noi și de proiectele noastre.

Comuna Vârfuri are nevoie de aceeași susținere și de aceeași implicare și pe viitor! De aceea, vă anunț că, la alegerile din 9 iunie, voi candida pentru funcția de primar pe lista PSD Dâmbovița. În încheiere, vă asigur că voi fi mereu la dispoziția voastră și că împreună vom realiza tot ceea ce ne-am propus pentru comuna noastră. Din 9 iunie, alături de PSD, pentru primăria Vârfuri!”, a transmis edilul comunei Vârfuri, Răzvan Bănaru.

Visited 5 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *