În perioada 6-7 octombrie, la Sala Polivalentă din municipiul Târgoviște, s-a desfășurat campania de prevenție în educație „Din Grijă Pentru Tine”, un maraton de voluntariat dedicat sănătății comunității. Evenimentul, organizat sub forma unui centru de servicii medicale gratuite în ambulatoriu, a inclus aproximativ 20 de cabinete specializate pentru consultații și investigații medicale gratuite. Locuitorii din Târgoviște și împrejurimi au beneficiat de consultații în domenii precum: ecografie abdominală și Doppler, neurologie, pneumologie, reumatologie, dermatologie, oftalmologie, stomatologie, diabet, medicină internă, psihologie și altele.
Campania a fost sprijinită de autoritățile locale și județene. Printre personalitățile prezente s-au numărat: secretarul general al Consiliului Județean Dâmbovița, Dan Popa, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, senatorul PSD Titus Corlățean, și deputatul Carmen Holban. Primarul Cristian Stan a felicitat organizatorii pentru succesul inițiativei, subliniind impactul benefic asupra comunității locale: „Este o acțiune impresionantă, care vine în sprijinul comunității și are o adresabilitate foarte mare. Mulțumesc medicilor și organizatorilor pentru această activitate reușită.”
Dan Popa, secretarul CJD, a evidențiat colaborarea dintre Consiliul Județean și Primăria Târgoviște, subliniind că acest parteneriat susține constant proiectele sociale și de sănătate. La rândul său, senatorul Titus Corlățean a apreciat implicarea medicilor voluntari și a autorităților în organizarea campaniei, exprimându-și satisfacția pentru succesul evenimentului.
Pe lângă consultațiile medicale, campania a inclus și sesiuni de instruire pentru acordarea primului ajutor, susținute de ISU Dâmbovița. Locotenentul Radu Popescu a declarat că cetățenii au avut ocazia să exerseze tehnici de resuscitare și alte manevre de salvare.
Campania „Din Grijă Pentru Tine” a adus împreună autorități locale, personal medical din diferite regiuni ale țării și membri ai Bisericii Adventiste din Regiunea Muntenia, toți uniți de dorința de a promova sănătatea și prevenția în rândul populației.