Lucrările la varianta ocolitoare a orașului Găești sunt în curs, intervențiile fiind realizate atât pe traseul principal al drumului, cât și în zona intersecției cu DN 61, unde se construiește un sens giratoriu.
Stadiul proiectului a fost analizat pe teren de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședinții instituției și de primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.
Investiția are o valoare de peste 89.000.000 de lei și reprezintă, potrivit autorităților, primul proiect de acest tip realizat de la zero în județ în ultimele decenii.

„Se lucrează la Centura orașului Găești! Astăzi am fost pe teren, împreună cu vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, dar și cu primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, pentru a verifica stadiul lucrărilor. La acest moment se lucrează atât pe traseul variantei ocolitoare, cât și la amenajarea sensului giratoriu de la intersecția cu DN 61.
Așa cum am mai spus, este prima centură ocolitoare construită de la zero în județul nostru în ultimii 35 de ani, un proiect în valoare de peste 89.000.000 lei.
Însă, Centura orașului Găești nu este doar un proiect de infrastructură. Este o schimbare concretă pentru oraș: mai puține camioane pe străzi, trafic mai fluid, timp câștigat pentru oameni și mai multă siguranță. Este pasul necesar pentru un oraș mai bine organizat și mai pregătit pentru dezvoltare”, a transmis Corneliu Ștefan.
