Primăria Municipiului Târgoviște a organizat marți o dezbatere publică pe tema regulamentului care va stabili modul în care pot funcționa activitățile de jocuri de noroc în oraș. Întâlnirea a avut loc în sala de ședințe a instituției și a adus în discuție impactul acestor activități asupra comunității.
Proiectul analizat propune limitări clare privind amplasarea sălilor de jocuri de noroc. Astfel, acestea nu ar mai putea funcționa în clădiri cu destinație de locuire sau în apropierea acestora, fiind instituită o distanță minimă de 150 de metri față de locuințe, școli sau lăcașuri de cult. În același timp, autorizația de funcționare ar urma să fie condiționată de plata unei taxe locale de 1000 euro pe metru pătrat pe an, calculată la cursul valutar al BNR din ziua plății.
Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a subliniat că inițiativa vine ca răspuns la preocupările legate de siguranța și calitatea vieții în oraș:
„Am vrut ca acest subiect să fie discutat deschis, pentru că vorbim despre o temă care îi privește direct pe oameni: cartierele în care locuiesc, zonele din jurul școlilor, siguranța copiilor și felul în care ne dorim să arate orașul nostru. Condițiile propuse sunt unele clare, fiind interzisă organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în zonele locuite, respectiv în spațiile aflate în clădiri individuale sau condominii care au funcțiunea exclusivă, mixtă sau complementară de locuire, precum și pe o distanță de 150 de metri de locuințe, unități de învățământ sau lăcașuri de cult.
Totodată, cuantumul taxei locale pentru eliberarea autorizației de funcționare locală se stabilește la valoarea de 1000 euro/mp/an și se calculează la cursul de schimb lei/euro al BNR în ziua plății. Intenția este clară: mai multă protecție pentru zonele de locuit și pentru spațiile frecventate de copii, dar și o atenție mai mare la efectele sociale generate de aceste activități.
Am ascultat toate punctele de vedere exprimate. Este firesc să existe opinii diferite într-un subiect sensibil, însă tocmai astfel de dezbateri ne ajută să găsim soluții echilibrate. În același timp, este important ca veniturile obținute din această activitate să fie folosite în folosul comunității, pentru programe de prevenire, sprijin pentru persoanele afectate de dependență și investiții în educație.
Este un subiect care cere responsabilitate, iar acesta este criteriul după care ne ghidăm în luarea deciziilor”, a transmis primarul municipiului Târgoviște.
