Chindia Târgoviște a anunțat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, că a transferat cinci jucători, dintre care doi au revenit în tricoul roș-albastru.
De la reunirea lotului, elevii pregătiți de Adrian Mihalcea s-au antrenat la baza sportivă de la Aninoasa, iar în perioada 21 – 2 iulie 2022 este programat un cantonamentul de la Brașov.
Primii anunțați astăzi au fost Daniel Cristian Neguț (atacant, 26 de ani) și Denis Dumitrașcu (mijlocaș, 27 ani). Daniel Neguț vine după o perioadă de șase luni în care a evoluat pentru Campioana României, CFR Cluj. Denis Dumitrașcu a jucat tot sezonul trecut pentru FC Argeș, cu care a prins play-off-ul Ligii 1.
Sursa foto: Facebook, AFC Chindia Oficial
Totodată, Chindia Târgovişte a ajuns la un acord și cu fundaşul Constantin Dima (22 ani), jucător care a fost legitimat în sezonul trecut la UTA Arad.
Sursa foto: Facebook, AFC Chindia Oficial
Astăzi au mai fost prefațate și transferurile lui Robert Riza (23 ani, fundaș) și Deian Boldor (27 ani, fundaș). În sezonul trecut, Riza a jucat la Astra Giurgiu, iar Boldor la FC Argeș.
Sursa foto: Facebook, AFC Chindia Oficial