• D. iun. 7th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Conducerea CJD a participat la inaugurarea unei noi săli de sport în comun Vulcana Pandele

ByDâmbovițaMedia

mai 2, 2023

De Ziua Națională a Tineretului, în localitatea Vulcana Pandele a fost inaugurată o nouă sală de sport, modernă, la standarde europene. Valoarea proiectului este de aproximativ 7 milioane de lei și a fost realizată prin fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI).

Autoritățile locale din Vulcana Pandele au anunțat că sala va fi folosită în primul rând de elevi, pentru desfășurarea orelor de sport, dar și de cetățenii care vor să o închirieze.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a felicitat administrația publică locală pentru această investiție și a anunțat alte proiecte care vor fi demarate în parteneriat de CJD, împreună cu Primăria și Consiliul Local din Vulcana Pandele.

 

Radu Vasile, primar Vulcana Pandele:

„Este un moment deosebit, atât pentru noi, care am făcut toate demersurile pentru realizarea acestei săli de sport, cât și pentru tinerii din localitate, și nu numai. În 2021 am semnat contractul de finanțare, iar acum, la începutul acestui an, iată că am semnat recepția pentru această sală de sport. Este un obiectiv care ne va ajuta, este o sală de sport școlar, copiii vor avea oportunitatea să-și desfășoare orele de sport, mai ales când vremea va fi neprielnică, dar sala va putea fi și închiriată de cetățeni.”

Corneliu Ștefan, președintele CJD:

„Este un moment important pentru comuna Vulcana  Pandele, și nu în ultimul rând, pentru satul Gura Vulcanei. În 2021, multă lume își pierduse speranța că vom realiza această sală de sport. Iată că ne-am ținut de promisiune și am ales data de 2 mai să inaugurăm această sală, fiind și Ziua Națională a Tineretului, pentru că este ziua celor care vor beneficia cel mai mult de sala sport. Urmează și alte inaugurări pentru comuna Vulcana Pandele. Lângă această sală de sport, împreună cu domnul primar, am gândit o zonă de agrement pe care o vom finanța prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Contractul de asociere între CJD și Consiliul Local Vulcana  Pandele este semnat, iar acum Primăria lucrează la proiectul tehnic. De asemenea, am gândit și alte proiecte pentru dezvoltarea comunei; vorbim despre un Dispensar nou, anul acesta, sperăm să finalizăm și Școala pe care o așteptăm cu toții. Localitatea a avut ghinion de un constructor neserios care a dat faliment și trebuie să avem puțină răbdare, deoarece rămâne prioritate zero a domnului primar și cu siguranță proiectul va fi finalizat până la finalul anului.”

May be an image of 6 people and text

 

 

Visited 2 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *