• mie. mai 13th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Corneliu Ștefan: finanțările europene pentru perioada 2028-2034, discutate la Bruxelles

ByDâmbovițaMedia

mai 13, 2026

Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat, la Bruxelles, la dezbateri organizate în cadrul Parlamentul European privind viitorul exercițiului financiar european aferent perioadei 2028-2034. La întâlniri a luat parte și edilul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

În mesajul transmis public, Corneliu Ștefan a precizat că una dintre principalele teme susținute în cadrul discuțiilor a fost adaptarea viitoarelor programe de finanțare la nevoile reale ale comunităților locale și ale administrațiilor din teritoriu.

Șeful administrației județene a subliniat importanța fondurilor europene atât pentru continuarea investițiilor publice și modernizarea infrastructurii, cât și pentru sprijinirea mediului economic prin atragerea de investiții cu impact în dezvoltarea județelor.

May be an image of newsroom and text

Totodată, acesta a arătat că județul Dâmbovița se află pe primul loc în Regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în actualul exercițiu financiar și a menționat că obiectivul administrației județene este menținerea acestui ritm de dezvoltare.

„La începutul acestei săptămâni, împreună cu primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, am participat, la Bruxelles, la dezbaterile organizate la Parlamentul European, care au avut ca principal subiect exercițiul financiar european 2028-2034.

Am susținut împreună că viitoarele finanțări trebuie să plece de la realitățile din teritoriu: nevoile comunităților locale, investițiile care nu mai pot fi amânate și dezvoltarea economică a fiecărei regiuni.

Totodată, am evidențiat importanța fondurilor nerambursabile atât pentru administrațiile locale – pentru continuarea proiectelor, modernizarea infrastructurii – cât și pentru mediul de afaceri – pentru atragerea de investiții care pot produce efecte concrete în comunități, o condiție esențială pentru creșterea economică a județelor.

Dâmbovița este pe primul loc în actualul exercițiu financiar, la nivelul Regiunii Sud-Muntenia, în atragerea fondurilor europene, iar obiectivul nostru este să continuăm în același ritm.

Europa trebuie să rămână aproape de administrațiile locale, pentru că acolo se vede cel mai clar dacă o politică publică funcționează: în drumuri, școli, spitale, servicii publice și oportunități pentru oameni.

Accesul constant la finanțare europeană nu este doar o temă administrativă. Este una dintre condițiile esențiale pentru ca proiectele începute să fie duse până la capăt și pentru ca dezvoltarea să se simtă în fiecare comunitate”, a transmis Corneliu Ștefan.

May be an image of one or more people, suit and text that says "S&D S Grupded Socialis CONSOL CONSOLIDAREA LIDAREA CADRULUI CADRULUIFINANCIAR FINANCIAR MULT MULTIANIAL IAL rats Supnte mMi"

Visited 7 times, 7 visit(s) today