• mie. mai 13th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Nemulțumiri privind ritmul lucrărilor la Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”: Primarul din Găești anunță monitorizarea strictă a proiectului

ByDâmbovițaMedia

mai 12, 2026

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a efectuat o vizită pe șantierul deschis în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a corpurilor 0 și C ale Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”, investiție realizată prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

În urma verificărilor, edilul a declarat că stadiul lucrărilor și modul de execuție nu corespund așteptărilor administrației locale, semnalând întârzieri în implementarea proiectului și probleme privind calitatea intervențiilor efectuate până în prezent.

Potrivit administrației locale, investiția are o valoare de 19.520.816,92 lei și vizează reabilitarea unei suprafețe de 2.304 metri pătrați. Termenul stabilit pentru finalizarea proiectului este 30 iunie 2027.

Primarul Alexandru Iorga a solicitat constructorilor implicați o mobilizare mai bună în teren și respectarea obligațiilor asumate prin contract, subliniind importanța asigurării unor condiții moderne și sigure pentru elevi și cadrele didactice.

No photo description available.

„Vorbim despre un proiect în valoare de 19.520.816,92 lei, bani publici care trebuie cheltuiți corect, eficient și cu rezultate concrete, nu cu scuze și întârzieri. Proiectul vizează reabilitarea unei suprafețe de 2.304 mp și are termen de implementare până la 30 iunie 2027. Transmit foarte clar: nu voi accepta lucrări făcute de mântuială, întârzieri nejustificate sau lipsă de responsabilitate din partea celor implicați. Voi monitoriza permanent acest șantier și voi lua toate măsurile necesare pentru ca lucrările să fie executate la standardele asumate prin contract”, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

No photo description available.

Visited 19 times, 12 visit(s) today