Zi de zi, Crucea Roșie Dâmbovița își continuă misiunea umanitară. Crucea Roşie Dâmbovița a deșfășurat o acțiune umanitară , în sprijinul unei familii nevoiașe din comuna Doicești, este vorba despre un tânăr în vârstă de 38 de ani și sora acestuia, ambii cu probleme medicale grave. Crucea Roșie Dâmbovița a luat act de acest caz prin Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Doicești. Astfel, directorul Crucii Roșii Dâmbovița, jr. Raul Pavelescu şi voluntarii s-au deplasat la Doicești, la locuința celor doi frați, și le-au dus mobilă, electrocasnice și alte bunuri necesare traiului zilnic. Locuința celor doi frați este formată dintr-o singură cameră. Mobila donată acestei familii din Doicești, provine dintr-o donație din partea unei doamne cu suflet mare, din orașul Titu care susține acțiunile umanitare ale Crucii Roșii Dâmbovița.
,,Zilele acestea, fiecare gest contează, solidaritatea, responsabilitatea și grija pentru comunitate sunt esențiale. Suntem recunoscători întregului mediu de afaceri, care a reacționat cu atât de multă deschidere la nevoile județului Dâmbovița în plină pandemie de COVID-19 și mulțumim tuturor persoanelor fizice care s-au solidarizat cu această cauză. Suntem onorați de încrederea pe care ne-au arătat-o și îi asigurăm de întregul nostru angajament în luptă împotriva noului Coronavirus. Niciunul dintre noi nu este în siguranță până când toți nu sunt în siguranță” a fost reacția conducerii Crucii Roșii Dâmbovița.